Dresajul… şi Ciobănescul Românesc Carpatin
28 March 2017
Ciobănescul Românesc Carpatin, câinele naţional (II)
31 March 2017

Renaşterea ciobănescului românesc carpatin (V)

„Orice popor a căutat, dacă nu din nevoie, cel puţin din acea necesitate de satisfacere a unui orgoliu natural, să-şi păstreze, să-şi dezvolte, să-şi perfecţioneze, sau chiar să-şi formeze una sau mai multe rase de câini naţionale.” – spunea Dr.G.Moldoveanu de la Institutul Naţional Zootehnic în numărul 6 din 1937 al revistei Carpaţii. „Câinele naţional”, „ciobănescul român”, „ciobănescul carpatin” sunt nume care au iscat dispute deosebit de aprige, adevărate războaie de opinii, aşa cum nicio altă rasă nu a avut parte.

Haosul s-a „materializat” în 1981, la Rădăuţi când, pe baza unor exemplare molossoide existente în acea zonă, se întocmeşte un proiect de standard. Acei pseudospecialişti ai regimului comunist, nefiind capabili de a face diferenţa între 2 rase, între 2 tipuri de câini, atribuie acelor câini molossoizi denumirea de carpatin. După căderea regimului comunist în Decembrie 1989, spiritul românului, încătuşat timp de 40 de ani, începe să se trezească la viaţă. Accesul la informaţie, libertatea de exprimare şi opinie au dat posibilitatea celor interesaţi să se documenteze şi să se exprime cu privire la câinele naţional. Dar tributul anilor anteriori avea să fie plătit scump.
Dintre persoanele care au avut un rol deosebit de important în promovarea şi formarea ciobănescului românesc carpatin s-a remarcat un pasionat, originar din Turda, jud. Cluj, domnul Vasile Iclenzan. Acesta, stabilindu-se la Bistriţa, o zonă cu puternică tradiţie în oierit, a căutat întâi de toate să vadă dacă în populaţia câinilor ciobăneşti, prezenţi în teren, existau exemplare care puteau să constituie o rasă. Orice rasă trebuie nemijlocit să aibă o origine, un istoric. Astfel, în necesitatea găsirii unor înscrisuri referitoare la „cânele român”, acest chinolog a căutat şi a găsit în 1994, la Biblioteca Naţională a Academiei din Bucureşti, documente, articole din ziare şi reviste, referitoare la ciobănescul carpatin. Aceste înscrisuri, la care am făcut referire şi eu în prezentările anterioare, au fost punctul de plecare în căutarea unui nucleu de selecţie care să renască rasa câinelui naţional. În acest sens, domnul Vasile Iclenzan înfiinţează în 1995 prima asociaţie care avea drept scop formarea şi promovarea raselor româneşti. Aceasta se numeşte: Fundaţia pentru câinii ciobăneşti româneşti carpatin şi mioritic, „STRĂJERII”, cu sediul în Bistriţa. Pentru găsirea unor exemplare tipice, acest om, care şi-a dedicat mare parte din viaţă carpatinului, a cutreierat ţara în lung şi-n lat. A organizat în comunele din jud. Bistriţa-Năsăud, pe valea Şieului, Ruştior, valea Budacului, Bârgău, valea Someşului etc, reuniuni pastorale ale deţinătorilor de oi şi implicit de câini ciobăneşti, din zonele respective. Astfel s-au identificat unele exemplare de carpatin, care corespundeau acelui standard din 1934, exemplare care au stat la baza formării liniilor de sânge actuale. Dintre masculii care au marcat renaşterea rasei amintesc pe: Bradu de Bârgău provenind de pe valea Mureşului, Ursu de Rebrişoara din judetul Dâmboviţa, Haiduc din zona Vatra Dornei, Vifor din Rucăr, jud. Argeş, iar dintre cei aparţinând judeţului Bistriţa-Năsăud pe: Ursu de Ruştior, Suru din Şieuţ, Bradu de Pietriş, Cindrel, Ben, etc. Sub egida fundaţiei „Străjerii” s-a organizat în 1996 un simpozion, la Casa de Cultura din mun. Bistriţa, invitaţi fiind toţi cei care aveau ceva de spus la ora respectivă despre ciobănescul românesc carpatin. La această dezbatere au fost prezente şi persoane care, în ciuda dovezilor clare care atestau apartenenţa carpatinului la tipul lupoid, susţineau contrariul.

În anul 1997, Domnul Vasile Iclenzan împreună cu med.vet. Dorin Bilegan din Bistriţa, cu domnul Petru Muntean, arbitru chinolog internaţional, şi cu un arbitru sârb Milivoje Urosevici, îşi manifestă intenţia de a constitui un organism dedicat exclusiv ciobănescului românesc carpatin. A fost un preludiu la înfiinţarea în 29 martie 1998 a Clubului Naţional al Crescătorilor de Câini de Rasă Ciobănesc Românesc Carpatin – C.N.C.C.R.C.R.C. cu sediul în Bistriţa. Suportul financiar a fost asigurat de către domnul Vasile Bodea din Bistriţa. La înfiinţarea clubului au fost prezenţi reprezentanţii asociaţiei Chinologice Române, iar în ziua următoare a fost organizată o expoziţie de carpatini cu un număr important de exemplare tipice, omogene. Cu toate acestea în expoziţiile organizate în ţară, în cadrul rasei ciobănesc carpatin se puteau vedea atît exemplare de culoare sură şi tip lupoid, cât şi exemplare bălţate de tip molossoid. Diferenţa era evidentă, iar încadrarea acestora, în aceeaşi rasă, strigătoare la cer. Lupta între cele două tabere, a fost acerbă. Crescătorii din zona Bucovinei, adepţii tipului molossoid, au avut de înfruntat perseverenţa dusă până la încrâncenare a acestui lider de opinie care este Vasile Iclenzan, neobosit susţinător al ciobănescului carpatin. A rezistat atacurilor cu înverşunarea ce ţi-o dă convingerea că adevărul va fi recunoscut pînă la urmă, că evidenţa va fi conştientizată. A trebuit să-şi păstreze speranţa chiar şi atunci când tovarăşii „de arme”, obosiţi, au renunţat să continue, atunci când unii au trădat, ba mai mult, ca să-şi mascheze mizeria l-au „autoexclus” din clubul pe care îl fondase.
În schimb au fost remarcate rezultatele muncii de selecţie riguroase pe care a condus-o, reuşind impunerea „tipului curat” şi formând la Bistriţa cu sprijinul altor deţinatori bistriţeni de carpatini a unui nucleu deosebit de important care a furnizat exemplare reprezentative crescătorilor din alte zone ale ţării. De fapt, majoritatea exemplarelor de calitate au fost produse sau provin din câinii prăsiţi de către domnul Vasile Iclenzan. Chiar şi astăzi crescătorii din ţară, în ciuda „importului” constant de carpatini de la crescătorii bistriţeni, sunt nevoiţi să apeleze la rodul muncii de selecţie a celui care ocupă şi va ocupa mereu un loc aparte în istoria Ciobănescului Carpatin.
Treptat, crescătorii bucovineni au realizat că, acei câini de tip molossoid pot constitui o altă rasă, dar la denumirea de carpatin s-a renunţat mai greu şi astfel în anul 2001, în expoziţiile organizate, cele două rase apar sub denumirile: Ciobănesc Carpatin de Bistriţa, pentru tipul corect, şi Ciobănesc Carpatin de Bucovina pentru tipul molossoid. Desigur că această situaţie periculoasă nu putea să rămână aşa şi astfel la 29 martie 2002, dată istorică, Asociaţia Chinologică Română, cu ocazia şedinţei Comisiei tehnice a A.Ch.R., convoacă toţi reprezentanţii raselor româneşti la o întrunire. Unde altundeva decât la Bistriţa! În urma discuţiilor, ca urmare a realităţii din teren, câinii de tip molossoid, bălţati, încadraţi înainte la rasa carpatin, se separă şi primesc denumirea de Ciobănesc Românesc de Bucovina. Din acel moment se poate vorbi despre trei rase româneşti: Ciobănescul Românesc Mioritic, Ciobănescul Românesc Carpatin şi Ciobănescul Românesc de Bucovina. În sfârşit era linişte. Oare?
Autor: Ing. Deak Andrei Petru

Editia: 188 (1049) din 2008-08-04

Comments are closed.